Ricinus - Ricin

- Semintele se pun in apa cu 24 ore inainte de semanat ca sa se inmoaie. - Se seamana in martie la 20 grade (in casa), in pamant foarte bogat, gras. - Se scoate afara in mai, si se seamana in loc insorit; se adauga putin ingrasamant "Complex". - Se uda regulat - Se pune un tutore de la inceput, vantul il poate rupe. - Planta ANUALA, superba, impresionanta. - Inaltime 1.5, 2.0m - Infloreste in iulie - Informatiile sunt luate din Enciclopedia Practica- HACHETTE - Poate imi dati si mie o samanta, vreau de ani de zile sa plantez si eu un ricin si nu gasesc o samanta...tot cautand, am dat de dvs.Multumesc.

da fetelor inca nu am facut rost daqr vad ca cineva are si poate se indura sa ne dea si noua doua boabe. tere de recunoaştere ricin: Planta: La noi specie erbacee exclusiv de cultură (se cultivă ca plantă anuală, în timp ce în ţările de origine, cu climă mult mai caldă, este arbust sau arbore), înaltă de 1—3 m, cu dezvoltare luxuriantă ; rădăcina : foarte bine dezvoltată, cu 4—-7 rădăcini secundare, din care pornesc numeroase alte ramificaţii, pătrunzînd la adîncime şi cuprinzînd un volum mare de sol; tulpina : bogat ramificată, goală la interior, groasă pînă la 3—5 cm ; frunze : alterne, lung peţiolate, palmat-lobate cu 5—10 lobi, foarte mari, lungi de 30—50 cm ; lobii sînt ascuţiţi şi cu marginea serată, cu suprafaţa glabră, lucioasă şi nervuri proeminente ; flori : unisexuate, grupate în inflorescenţe terminale comune de tip racem compuse ; florile femele roşcate spre partea superioară, iar cele mascule gălbui la partea inferioară ; fructe : capsulă spinoasă (mai rar glabră), globuloasă, cu diametrul de 1,3—2 cm, cu 3 seminţe pestriţe, ovat-lunguiţeţe. ricin From selene ricinus communis From selene ricin From selene ricin From selene Înflorire ricin: VIII—X. Materia primă de la ricin: Semen Ricini — seminţe de formă ovală, uşor aplatizate, de 8—12 (18) mm lungime şi 4—9 (12) mm lăţime, lucioase, cu o proeminenţă cărnoasă la extremitatea superioară (caruncula), avînd culoarea fondului de la cenuşiu-albastru la brun-roşcat-închis, marmorat mozaicate cu pete de la alb la brun-închis. Fără miros, cu gust caracteristic oleaginos şi acru. Ecologia şi zonarea în cultură a ricinului: Datorită originii sale sudice, principala cerinţă ecologică este faţă de temperatură, care trebuie să fie ridicată pe tot timpul vegetaţiei. Temperatura de germinare este de 12—13°, optima fiind de 20—25°. Este sensibil la îngheţuri tîrzii de primăvară, plantulele fiind distruse chiar la +0,5... + 1°, precum şi la cele timpurii de toamnă, fiind distruse la —2°...—3°. În plină perioadă de vegetaţie necesită temperaturi ridicate (cu medii în iulie-august de 23—24°). Durata de vegetaţie în condiţiile de climă de la noi este de 115—140 zile, iar suma temperaturilor zilnice de peste 2 500°. Faţă de umiditate are cerinţe moderate datorită sistemului radicular bine dezvoltat. Excesul de umiditate duce la dezvoltarea luxuriantă a plantei şi prelungirea perioadei de vegetaţie, astfel încît nu ajunge să se matureze. Este una dintre cele mai pretenţioase specii faţă de sol, avînd nevoie de multe substanţe nutritive. Se dezvoltă bine pe cernoziomuri nisipo-argiloase, permeabile. Sînt contraindicate atît solurile prea uşoare, nisipoase, cit mai ales cele grele, cu apă stagnantă, reci, ca şi săraturile. Faţă de cerinţele ecologice ale plantei, ea este zonată în Cîmpia Dunării, sudul Dobrogei, Bărăgan şi vestul Banatului. Tehnologia de cultură a ricinului: Cele mai bune recolte de ricin se obţin dacă acesta se seamănă după griul de toamnă şi după celelalte păioase de toamnă sau de primăvară, precum şi după mazăre, fasole sau măzăriche. Alte plante potrivite ca premergătoare pentru ricin sînt plantele prăsitoare îngrăşate (porumb, cartof, bumbac). Pe acelaşi teren poate reveni numai după o pauză de 6—7 ani. La ricin, o recoltă bogată se obţine numai atunci cînd terenul a fost bine pregătit prin efectuarea tuturor lucrărilor la timp. Arătura adîncă trebuie executată la 30—35 cm, vara sau toamna. Cu cît arătura se face mai adîncă, cu atît rezultatele ce se obţin sînt mai bune, deoarece ricinul îşi dezvoltă mult rădăcinile. Terenul arat se întreţine curat de buruieni şi fără crustă prin lucrări repetate. Cînd ricinul se cultivă după o plantă care a fost recoltată tîrziu (porumb sau bumbac) se face o arătură adîncă în toamnă la 30—35 cm care se lasă peste iarnă în brazdă crudă. Primăvara solul se menţine afinat şi curat de buruieni, pînă la însămînţare, cu cultivatorul. Ultima lucrare este bine să se facă chiar în ziua semănatului, la adîncimea necesară însămînţării. Ricinul este foarte recunoscător la îngrăşăminte, în special la cele naturale. Ca să dea un rezultat bun, gunoiul de grajd trebuie să fie bine fermentat, adică să aibă culoarea neagră-cafenie. Este bine ca gunoiul de grajd să fie încorporat în sol odată cu arătura, imediat ce este adus la cîmp, deoarece lăsat în bătaia viratului şi a soarelui, pierde o cantitate importantă din substanţele nutritive. La un hectar se dau 15—20 t, iar pe terenurile mai sărace şi pe cele nisipoase se vor da cantităţi mai mari de gunoi, pînă la 30 t la hectar. Concomitent cu arătura de toamnă şi administrarea gunoiului de grajd se vor încorpora în sol şi 30—50 kg/ha s.a. fosfor. Primăvara, pe terenurile care nu s-au gunoit, la un hectar se dau 20—-35 kg s.a. azot. Acest îngrăşămînt se dă cu 7—10 zile înaintea semănatului şi se încorporează odată cu lucrarea făcută cu combinatoriii sau cultivatorul. În verile umede şi pe terenurile fertile se recomandă să se administreze 15—20 kg/ha fosfor s.a. la începutul formării ciorchinelui principal, pentru a grăbi coacerea ricinului. Pe terenurile mai sărace, odată cu fosforul se va da şi azot în cantitate de 10 kg/ha s.a. Îngrăşămintele suplimentare se împrăştie printre rînduri şi apoi se execută o praşilă. Semănatul ricinului se face atunci cînd temperatura solului este de 10°C, adică în a doua jumătate a lunii aprilie sau la începutul lunii mai. Ricinul se seamănă concomitent sau imediat după însămînţarea porumbului. Semănatul la timp are o foarte mare însemnătate. Dacă întîrziem semănatul, pămîntul se usucă, răsăritul nu mai are loc în mod uniform, iar plantele cresc greu. Din această cauză, ciorchinii se coc tîrziu, fiind prinşi de brumele timpurii de toamnă şi astfel se produc pagube însemnate. Nici semănatul prea timpuriu nu este folositor, deoarece pămîntul fiind rece, seminţele nu încolţesc, răsar cu mare întîrziere, unele din ele putrezesc, iar culturile rămîn cu multe goluri. Seminţele de ricin încolţesc greu, răsărind în mod obişnuit după cea 15 zile. Se recomandă ca înainte de însămînţare să se ţină seminţele în apă călduţă, timp de 24 ore, pentru a se înmuia coaja şi astfel grăbindu-se răsărirea. Nu se recomandă decojirea seminţelor înainte de însămînţare, deoarece cele lipsite de coajă sînt uşor atacate de dăunători sau pot putrezi. Pentru a se cunoaşte rîndurile de ricin, în vederea executării primei praşile chiar înainte de răsărirea plantelor, se recomandă ca sămânţa de ricin să se amestece cu plante indicatoare (salată). Semănatul ricinului se face cu semănătoarea, la distanţa de 75—80 cm între rînduri şi se răreşte la 45—55 cm între plante pe rînd. Cantitatea de sămînţă ce se dă la un hectar este de 25—35 kg cu puritatea de 98%, germinaţia de 90% şi umiditatea maximă de 12%, la adîncimea de 6—7 cm. În anii secetoşi şi pe terenurile mai uşoare, însămînţarea trebuie făcută mai adînc, la 8—9 cm iar în condiţii normale la 5—6 cm. Greutatea medie a 1 000 boabe este de 286,705 g, iar la un gram intră 3—4 boabe. De la semănarea şi pînă la răsărirea ricinului trec două săptămâni sau chiar mai mult. În acest timp, mai ales dacă sînt ploi, terenul se bătătoreşte, prinde scoarţă, ceea ce îngreuiază răsărirea plantelor. Distrugerea scoarţei se face în bune condiţii cu grapa stelată. Atunci cînd răsăritul plantelor întîrzie şi apar buruieni, este necesar să se facă o praşilă oarbă. Praşila oarbă se face cu prăşitoarea mecanică sau cu sapa. După 10—15 zile de la prima praşilă se face praşila a doua, folosind de asemenea prăşitoarea sau sapa. Odată cu praşila a doua se face şi răritul ricinului, atunci cînd planta are 3—4 frunze adevărate. în acest caz se lasă o singură plantă la 45—55 cin, dacă s-a semănat cu maşina în rînduri sau o plantă la cuib, dacă s-a semănat în cuiburi. Adîncimea praşilei a doua şi a celorlalte trebuie să fie de 6—8 cm. Pentru menţinerea terenului curat şi afinat se va prăşi ori de cîte ori apar buruieni, precum şi după fiecare ploaie. Un spor important de producţie se obţine atunci cînd se efectuează operaţia de cîrnire, respectiv cînd plantele au 4—6 frunze adevărate ; se rupe cu mîna mugurele din capătul tulpinii (vîrful vegetativ) fără a se atinge frunzele. În locul unui singur ciorchine central, la planta cîrnită se dezvoltă în acelaşi timp 2—3 ciorchini, care cresc mai mari, au boabe mai multe şi mai grele şi se coc mai repede decît ciorchinii secundari de la plantele necîrnite. Totodată, prin cîrnire se asigură o coacere uniformă, care uşurează mult recoltarea.În anii secetoşi efectul cirnitului este mai mare decît în anii cînd cantitatea de ploaie căzută este normală. Cîmitul ricinului este o operaţie uşoară şi care nu cere multă muncă ; în schimb, asigură un spor însemnat de producţie (cea 200 kg/ha). Ciorchinii de ricin se coc treptat, de aceea recoltatul trebuie făcut pe măsura coacerii, în 3—4 reprize. Nu se recomandă să se amîne recoltarea primilor ciorchini aşteptînd coacerea celorlalţi pentru a face culesul o singură dată, deoarece din cauza vîntului sau chiar în momentul recoltării o parte din sămînţă (cea mai bună şi mai grea) se scutură. Momentul optim de recoltare se stabileşte după aspectul ciorchinelui, care trebuie să fie de culoare brună-cenuşie, învelişul seminţelor uscat, iar sămînţă să poată fi scoasă cu uşurinţă din învelişul său. Nu se recomandă ca recoltatul seminţelor să se facă nici prea timpuriu, deoarece miezul necopt se zbîrceşte, sămînţă este de calitate mai slabă, iar producţia obţinută este diminuată. Ricinul se recoltează tăind ciorchinii cu un cuţit bine ascuţit, pentru a nu se scutura seminţele. Ciorchinii se pot tăia şi cu secera. Dacă în timpul recoltării se observă ciorchini atacaţi de boli, aceştia trebuie strînşi şi distruşi prin ardere. Ciorchinii verzi, prinşi de brumă, nu mai dau seminţe bune pentru a putea fi industrializate ; de aceea nu trebuie recoltaţi. Bolile ricinului, dăunătorii şi mijloacele de combatere : Putregaiul cenuşiu al ciorchinilor — Această boală apare în anii ploioşi şi se manifestă în timpul coacerii ciorchinilor, care putrezesc, pierd capsulele sau cad cu totul la pămînt. Putregaiul cenuşiu poate apare şi în primăverile ploioase, atacînd plantele răsărite. Combaterea putregaiului cenuşiu se face prin stringerea şi arderea resturilor de plante atacate, oprind astfel întinderea bolii. Ciorchinii bolnavi nu trebuie amestecaţi cu cei sănătoşi. Pentru prevenirea acestei boli, săminţa trebuie tratată cu formalină, înainte de semănat (un litru formalină în concentraţie de 40% se amestecă cu 300 litri de apă, iar cea de 32% cu 240 litri apă). Tratarea seminţelor se face prin introducerea lor într-un vas in care se toarnă formalină amestecată cu apă. Apoi seminţele se amestecă bine, se acoperă vasul şi se lasă timp de 15 minute. După aceea, seminţele se usucă în vederea însămînţării chiar în ziua respectivă sau cel mult cu o zi mai devreme. Omida capsulelor de bumbac — are o lungime de circa 4 cm şi o culoare variabilă de la verzui la roşcat-violet sau chiar brun-închis. Capul omidei este de culoare brunie. Omizile apar de 2—3 ori pe an şi cauzează pagube majorităţii culturilor. La ricin omizile atacă mugurii şi florile, pe care le distrug complet. Combaterea omizii capsulelor de bumbac se poate face atit prin mijloace agrotehnice, cît şi prin jnijloace chimice. Măsurile agrotehnice constau în aplicarea arăturilor adînci de toamnă, prin care se distrug pupele ce se găsesc în pămînt la o adîncime de 4—10 cm. Ca măsuri de combatere pe cale chimică, se menţionează prăfuirile cu Lindatox. Prima prăfuire se face imediat ce fluturii încep să-şi depună ouăle, repetîndu-se acţiunea ori de cîte ori este nevoie. Murgociul (buha semănăturilor) — este omida unui fluture. Ea este de culoare oenuşie-deschis, are pînă la 4—6 cm lungime şi pe cap două pete negre. Trăieşte in pămînt, iar ziua stă încolăcită, la mică adîncime, în apropierea plantelor. Murgociul atacă plantele mai ales în cursul nopţii, rozînd tulpina aproape de suprafaţa pămîntului. Plantele atacate se ofilesc şi se usucă. Atunci cînd atacul este mai slab, chiar dacă plantele nu pier, ele rămin mici şi nu pot da o producţie normală. Combaterea murgociului se face prin arătura adîncă de toamnă care distruge omizile. Omizile se pot, de asemenea, distruge administrînd Pinetox în cantitate de 10—15 kg la hectar. Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Ciorchinii recoltaţi se întind într-un strat subţire, pe un loc curat şi bine însorit, pentru uscarea lor completă. Se face apoi decapsuiarea cu ajutorul instalaţiilor speciale de decapsulat existente în dotarea unităţilor de mecanizare a agriculturii. Sămînţă astfel obţinută se păstrează aşezată într-un strat subţire, într-o încăpere uscată, pînă la predare. Prin condiţiile tehnice de recepţie nu se admit corpuri străine organice, conţinutul de impurităţi nu va depăşi 5% (resturi de capsule, tulpini, seminţe seci, strivite, zbîrcite, încolţite, necoapte, mucegăite, putrezite, brunificate), corpuri străine minerale — max. 1%, umiditate — max. 10%. Compoziţie chimică ricin: Seminţele de ricin conţin peste 50% grăsimi, 20% proteine, cantităţi mici de glucide, săruri minerale şi apă. Uleiul de ricin este un amestec de gliceride ale acizilor graşi între care în cantitate predominantă este acidul ricinoleic.În uleiul de ricin se mai află acizii oleici, stearici, linoleici etc. În seminţe s-a identificat un alcaloid : ricinina ; o toxalbumină : ricina ; enzime şi vitamina E (α-tocoferol). Acţiune farmacodinamică — utilizări terapeutice ale ricinului: Datorită acidului ricinoleic, uleiul de ricin are proprietăţi purgative. Acidul ricinoleic stimulează chemoreceptorii din mucoasa intestinului subţire, rezultînd creşterea peristaltismului. Se administrează ca purgativ în doze de 20—50 g odată. Uleiul de ricin are şi întrebuinţări industriale. Alte specii cu importanţă medicinală. Euphorbia lathyris L. (Buruiană de venin) — Specie cultivată ornamental, uneori sălbăticită. Seminţele, în medicina populară, sînt indicate ca purgativ drastic şi in boli biliare. Utilizarea acestei specii este contraindicată, deoarece la doze mai mari este toxică sau chiar letală. Euphorbia helioscopia L. (Laptele cucului) — comună în întreaga ţară. Rădăcinile erau indicate odinioară ca purgative şi emetice (ca şi pentru specia înrudită Euphorbia cyparissias L. Euphorbia peplis L. — buruiană în culturi. Seminţele au acţiune antidispneică în accesele de astmă. Remediu popular. Euphorbia esula L. — Latexul folosit în medicina populară contra negilor. Mericurialis annua L. (Brei.) — Plantă din păduri umede şi umbroase din zona de deal şi munte. Partea aeriană conţine metilamină, trimetilamină, ulei eteric, un principiu amar. Utilizat în trecut ca purgativ drastic (efectul este mai puternic la planta proaspătă), galactofug (producînd încetarea lactaţiei) citată şi ca remediu împotriva hidropiziei. Este puţin recomandată datorită toxicităţii pe care o poate avea în doze mai ridicate (specia înrudită Mercurialis perennis L. este in acest sens şi mai periculoasă, producînd vărsături, diaree, somnolenţă).